
O sedinta de psihoterapie cu un copil
In acest articol vom explora trairile psihoterapeutului din timpul unei sedinte de psihoterapie cu un copil.
Continut articol
Portretul unui copil care vine la psihoterapie
Merge retinut, temator, se aseaza si ramane aproape nemiscat pe parcursul intregii sedinte. Si asta prima data, si a doua oara, si a treia…
Nu intelege o multime de lucruri care i se intampla in viata . Cum ar putea fi altfel ?Evenimentele si momentele propriei vieti sunt acoperite de mister, misterul necunoasterii realitatii precum si cel conferit de propria minte.
Isi exprima emotiile doar verbal, nu isi da voie sa le simta. Hipervigilent, refuza, in fapt, sa se implice intr-un exercitiu de relaxare, isi gaseste cu greu o pozitie confortabila. Inchiderea ochilor este o mare provocare. Ar vrea sa ramana cu ei deschisi , daca s-ar putea sa nu observ. Ii inchide totusi, si ii deschide, in repetate randuri pe parcursul exercituilui . Il asigurasem inainte ca eu voi ramane nemiscata, ceea ce am si facut.
Ceilalti cred ca merg cu spatele
„Ceilalti cred ca merg cu spatele, e o atitudine confortabila sa ma prefac ca sunt cu spatele, ca am fost cu spatele” . Aceasta pare sa fie o optiune la indemana, exprimata sugestiv de hanoracul imbracat spontan cu spatele in fata, cu gluga trasa peste fata si incercarea de a se privi intr-o oglinda.
Ii propun sa ii fac o poza si accepta. O privim apoi impreuna si, putin dezamagit, afirma ca varful nasului care inalta usor gluga ,ii da de gol pozitia reala a corpului. Da, sa nu mai privesc in spate, pare sa spuna, „Am multe pe cap!”, afirma copilul cu ochii si parul negri ca abanosul. Si hainele ii sunt negre. Intotdeauna! Negre cu unele elemente albe. Si atat!
Psihoterapie copil: ce simptome are?
„Nu pot sa dorm, vad chipuri de femei la geamul meu, iar prin unele adancituri din camera mea… vad chipuri de femei. Aud zgomote prin casa, in special noaptea si nu stiu de unde vin sau cine le face. Intrerupatorul este prea departe , iar eu sunt inghetat de frica, nu pot sa ma misc”.
E drept, o bunica cu care petrecuse mult timp cand era mai mic si care il chinuia mereu, jucandu-se cu el asa, „ cum te joci cu copiii mici”.
Cand a murit , parintii nu i-au spus, au fost la inmormantare fara el. El a ramas la niste prieteni si s-au distrat in seara aceea. Nu stie daca ar fi vrut sa mearga la inmormantare. Oricum, bunica se juca cu el doar pentru ca era baiat.
Ea nu a avut decat o fata, pe mama lui, desi si-ar fi dorit sa aiba un baiat, nu o fata, spune copilul. Aflu ca bunica avea multi nepoti baieti. Ulterior, a mers de nenumarate ori la cimitir la mormantul bunicii ,impreuna cu parintii.
De cand se stie, face teme. Nu se descurca prea bine la scoala asa ca are de lucrat mult acasa, ca sa inteleaga, sa ia note bune. Uneori, e convins ca a rezolvat un test foarte bine, insa rezultatul este sub asteptari. Si iar teme, teme! Si el chiar vrea sa lucreze, insa ii tot vin in minte imagini si timpul trece, si se concentreza greu.
Psihoterapie copil: exprimarea emotiilor
In timpul unei sedinte de psihoterapie, il invit sa isi exprime emotiile determinate de un eveniment care l-a deranjat recent. Accepta, insa exprimarea este superficiala, stangace, cu teama, doar verbala. Isi doreste o casa foarte mare, sa poata sa alerge prin ea. Iubeste jocurile cu parcours pentru ca ii ofera ocazia sa se antreneze, pentru a putea sa faca fata oricarui pericol.
Stie exact ce mai are de invatat pentru a face fata diferitelor situatii periculoase care ii trec prin minte. Subiectele de discutie pe care le abordeaza aproape obsesiv sunt casa. Isi doreste alta casa, una mare, mare si alt telefon, unul modern, si mai ales nou, sa fie al lui de la inceput.
Experienta in psihoterapia copilului
A pus capat intalnirilor cu un alt psihoterapeut pentru ca terapia stagna, asa s-ar fi exprimat terapeutul. Copilul este in aceasta stare de cel putin cinci ani. Blocajul este major, atat in ceea ce priveste interactiunile cu ceilalti, cat si contacul cu sine insusi.
Colegii par deseori ca nu il observa, cele mai frecvente interactiuni fiind de tachinare . „De chinuire, asa cum te joci cu un copil mic”, cum ar spune copilul care iubeste sa mearga „cu spatele”.
Explorez simptomele, filtrez informatiile prin diagnostic diferential si ramane sa-l descopar, incet, incet. Pa cientul meu cu gluga pe fata,,al carui nas „miroase”,tradeaza, deci STIE, motivul intregii lui suferinte.
Quo Vadis?
Si nu, copilul care a ales sa mearga cu spatele nu stagneaza in terapie!
Merge cu pasi timizi spre profunzimile sufletului sau inghetat de emotii coplesitoare . Momentan, este protejat de o minte iscoditoare si de un corp care cauta siguranta pentru a reusi sa sustina avalansa de evenimente prea „grele” pentru psihicul unui copil.
Sa inveti sa recunosti si sa gestionezi emotii pe care sa stii, ulterior, sa le traduci in comportamente optime, este un pas mare in psihoterapia copilului. Un alt pas in psihoterapia unui copil este sa fii expus imaginar la amintirile cu profund impact emotional . Ulterior sa dai sens acestor experiente si sa le integrezi Astfel, in viata de zi cu zi, sunt etape ale interventiei terapeutice al carei ultim scop este sa ne bucuram impreuna de chipul unui copil . Un copil al carui nas este liber sa miroasa si sa exprime tot ce simte. Un copil ai carui ochi sunt eliberati de perdeaua-gluga. Un copil al carui corp e liber sa se joace fara teama ca nu este destul de antrenat pentru cursele-parcours ,absolut necesare unor pericole iminente, imaginare sau nu.
Autor: psiholog – psihoterapeut integrativ, lector univ. LEFTER STELIANA
Articole asemanatoare
Ai succes? Testul care prezice succesul in viata
Ai un job de succes? Ce cuvinte iti vin rapid in minte cand te gandesti la...
O sedinta de psihoterapie cu un copil
In acest articol vom explora trairile psihoterapeutului din timpul unei sedinte...