Program L-S 12-23

 Str. Alba, Nr. 12, Sector 4, Bucuresti

O sedinta de psihoterapie cu un copil

Clinica Psihosucces

Clinica Psihosucces

Psihoterapie pentru tine

In acest articol vom explora trairile psihoterapeutului din timpul unei sedinte de psihoterapie cu un copil.

Merge retinut, temator, se aseaza si ramane aproape nemiscat pe parcursul intregii sedinte. Si asta prima data, si a doua oara, si a treia…

Nu intelege o multime de lucruri care i se intampla in viata si cum altfel daca evenimentele si momentele propriei vieti sunt acoperite de mister, misterul necunoasterii realitatii precum si cel conferit de propria minte.

Isi exprima emotiile doar verbal, nu isi da voie sa le simta. Hipervigilent, refuza, in fapt, sa se implice intr-un exercitiu de relaxare, isi gaseste cu greu o pozitie confortabila, iar inchisul ochilor este o mare provocare. Ar vrea sa ramana cu ei deschisi daca s-ar putea sa nu observ. Ii inchide, totusi, si ii deschide in repetate randuri pe parcursul exercituilui desi il asigurasem ca eu voi ramane nemiscata, ceea ce am si facut.

“Ceilalti cred ca merg cu spatele, e o atitudine confortabila sa ma prefac ca sunt cu spatele, ca am fost cu spatele” pare sa fie o optiune la indemana, exprimata sugestiv de hanoracul imbracat spontan cu spatele in fata, cu gluga trasa peste fata si incercarea de a se privi intr-o oglinda.

Ii propun sa ii fac o poza si accepta. O privim apoi impreuna si, putin dezamagit, afirma ca varful nasului care inalta usor gluga ii da de gol pozitia  reala a corpului. Da, sa nu mai privesc in spate,  pare sa spuna, desi…„Am multe pe cap!”, afirma copilul cu ochii si parul negri ca abanosul. Si hainele ii sunt negre. Intotdeauna! Negre cu unele elemente albe. Si atat!

„Nu pot sa dorm, vad chipuri de femei la geamul meu, iar prin unele adancituri din camera mea… vad chipuri de femei. Aud zgomote prin casa in special noaptea si nu stiu de unde vin sau cine le face. Intrerupatorul este prea departe , iar eu sunt inghetat de frica, nu pot sa ma misc”.

E drept, o bunica cu care petrecuse mult timp cand era mai mic si care il chinuia mereu jucandu-se cu el asa, „ cum te joci cu copiii mici”.

Cand a murit , parintii nu i-au spus, au fost la inmormantare fara el. El a ramas la niste prieteni si s-au distrat in seara aceea. Nu stie daca ar fi vrut sa mearga la inmormantare. Oricum, bunica se juca cu el doar pentru ca era baiat.

Ea nu a avut decat o fata, pe mama lui, desi si-ar fi dorit sa aiba un baiat, nu o fata, spune copilul. Aflu ca bunica avea multi nepoti baieti.  Ulterior, a mers de nenumarate ori la cimitir, la mormantul bunicii impreuna cu parintii.

De cand se stie, face teme. Nu se descurca prea bine la scoala asa ca are de lucrat mult acasa ca sa inteleaga, sa ia note bune. Uneori, e convins ca a rezolvat un test foarte bine, insa rezultatul este sub asteptari. Si iar teme, teme! Si el chiar vrea sa lucreze, insa ii tot vin in minte imagini si timpul trece, si se concentreza greu.

In timpul unei sedinte de psihoterapie, il invit sa isi exprime emotiile fata de un eveniment care l-a deranjat recent. Accepta, insa exprimarea este superficiala, stangace, cu teama, doar verbala. Isi doreste o casa foarte mare, sa poata sa alerge prin ea. Iubeste jocurile cu parcours pentru ca ii ofera ocazia sa se antreneze pentru a putea sa faca fata oricarui  pericol.

Stie exact ce mai are de invatat pentru a face fata diferitelor situatii periculoase care ii trec prin minte. Subiectele de discutie pe care le abordeaza aproape obsesiv sunt casa, isi doreste alta casa, una mare, mare si alt telefon, unul modern, si mai ales nou, sa fie al lui de la inceput.

A pus capat intalnirilor cu un alt psihoterapeut pentru ca terapia stagna, asa s-ar fi exprimat terapeutul. Copilul este in aceasta stare de cel putin cinci ani. Blocajul este major, atat in ceea ce priveste interactiunile cu ceilalti, cat si contacul cu sine insusi.

Colegii par deseori ca nu il observa, cele mai frecvente interactiuni fiind de tachinare sau, asa cum obisnuia bunica lui, „de chinuire, asa cum te joci cu un copil mic”, cum ar spune copilul care iubeste sa mearga „cu spatele”.

Explorez simptomele, filtrez informatiile prin diagnostic diferential si ramane sa descopar, incet, incet, cand si pacientul meu cu gluga pe fata,,al carui nas „miroase”,tradeaza, deci STIE, motivul intregii lui suferinte. Si nu, copilul care a ales sa mearga cu spatele nu stagneaza in terapie!

Merge cu pasi timizi spre profunzimile sufletului sau inghetat de emotii coplesitoare care, momentan, este protejat de o minte iscoditoare si de un corp care cauta siguranta pentru a reusi sa sustina avalansa de evenimente prea „grele” pentru psihicul unui copil.

Sa inveti sa recunosti si sa gestionezi emotii pe care sa stii, ulterior, sa le traduci in comportamente optime, sa fii expus imaginar la amintirile cu profund impact emotional pentru ca ulterior sa dai sens acestor experiente si sa le integrezi Astfel, in viata de zi cu zi sunt etape ale interventiei terapeutice al carei ultim scop este sa ne bucuram impreuna de chipul unui copil al carui nas este liber sa miroasa si sa exprime tot ce simte, ai carui ochi sunt eliberati de perdeaua-gluga si al carui corp e liber sa se joace fara teama ca nu este destul antrenat pentru cursele-parcours absolut necesare unor pericole iminente, imaginare sau nu.

Autor: psiholog – psihoterapeut integrativ, lector univ.  Lefter Steliana

Ia legatura cu noi

Articole recente

Simptome anxietate, un ghid practic pentru pacienti

Un ghid practic pentru pacienti in care gasesti informatii complete despre simptome anxietate, principalele tulburari de anxietate, cum stii ca ai un atac de panica, test online pentru determinarea atacului de panica, fobiei sociale si fobiei specifice, un program de psihoterapie in 5 pasi pe care sa-l folosesti cand ai o criza de panica.

Citeste articolul »

Ce este frica?

Frica este una dintre emotiile de baza cu care ne nastem.  Nou-nascutul are o frica de zgomote si de miscari bruste. Frica de moarte, frica

Citeste articolul »